JUDETUL ARGES - POTENTIAL PENTRU INVESTITII

42,8 mld lei - cifra de afaceri

7450 Euro - valoarea PIB/capita

1721 lei - salariul mediu

135225 - de salariaţi

20013 - de firme activează pe teritoriul judeţului

 

Situat în Sudul României, judeţul Argeş are o populaţie de 612.431 locuitori, repartizată în 3 municipii, 4 oraşe şi 95 de comune. Din punct de vedere al reliefului, acesta înglobează toate formele prezente pe teritoriul României, de la munţii cei mai înalţi (Făgăraş), la câmpii ce nu depăşesc 160 metri altitudine. Din punct de vedere al resurselor naturale, în judeţ există depozite de argilă, marne

şi nisipuri într­-o fâşie îngustă, calcar, petrol, gaze naturale, dar şi resurse de suprafaţă, precum

păduri, păşuni şi fâneţe.

Infrastructura judeţului este una destul de dezvoltată, coridorul IV pan­european traversând judeţul de la Nord­-Vest la Est, însă doar o mică parte din acesta este funcţional. Astfel, singura autostradă din judeţ este cea care asigură legătura cu Bucureştiul, însă proiectele prevăd construirea unei noi şosele de mare viteză care să facă legătura între Muntenia şi Transilvania. Totodată, judeţul este străbătut de o serie de drumuri europene şi naţionale, printre care Drumul European 70 ce asigură legătura între Bucureşti şi graniţa cu Serbia şi Drumul European 81 ce face legătura cu graniţa cu Ucraina. Din punct de vedere feroviar, judeţul este un nod important, mai ales pentru traficul de marfă. În cifre, autostrăzile şi drumurile naţionale totalizează 587 km, iar lungimea liniilor de cale ferată în exploatare este de 227 km.

La nivel economic, cifra de afaceri înregistrată în anul 2013 a fost de 42,8 miliarde lei, în timp ce salariul mediu a ajuns la 1721 lei în luna decembrie a anului 2013. Tot atunci, cifra şomajului a fost 6,7%, fapt dificil de explicat, dat fiind faptul că Argeşul este unul dintre cele mai dezvoltate judeţe ale României, campion al exporturilor.

Domeniile economice cele mai dezvoltate sunt industria construcţiilor de maşini, industria energiei electrice şi termice, industria chimică si petrochimică, industria materialelor de construcţii, agricultura şi turismul. De departe cea mai puternică companie din judeţ este Dacia Renault (Franţa), ce are statutul şi de cel mai mare exportator al României. Ocupând şi poziţia de cel mai mare angajator din judeţ, uzina Automobile Dacia are 14.000 de angajaţi pe platforma de la Mioveni. Totodată, datorită vânzărilor mari ale Dacia, Argeşul are cei mai mari angajatori tot din domeniul auto, fiind vorba despre companii ce produc diverse subansamble pentru uzina de la Mioveni. Spre exemplu, compania Lisa Draxlmaier capital german (3286 de angajaţi) este după Dacia Renault cel mai mare angajator din judeţ.

După cifra de afaceri, cele mai mari companii din judeţ sunt Dacia având în 2013 o cifră de afaceri de 18,4 miliarde lei; Renault Mecanique Roumanie (capital francez) 544 milioane lei; Johnson Controls (capital Olanda) cu o cifră de 1.627.526.538 lei şi Fildas Trading (capital românesc) însumând 1,2 miliarde lei.

Provenienţa principalilor investitori este în general europeană, vorbind despre Dacia şi Renault

Mecanique ce vin din Franţa, însă în Argeş sunt prezenţi şi investitori din Statele Unite, precum Johnson Controls. Pe de altă parte, o caracteristică a investiţiilor în Argeş este faptul că o mare parte dintre ele sunt investiţii cu capital autohton, în această categorie intrând compania de transport International Lazăr Company, cea mai mare firmă de transport din judeţ sau grupul farmaceutic Fildas.

Un alt domeniu cu potenţial în Argeş este turismul, ce s-a dezvoltat în ultimii ani mai ales datorită accesului rutier în zonele montane înalte. Şoseaua denumită Transfăgărăşan este unul dintre cele mai spectaculoase drumuri la nivel internaţional, fiind încadrat astfel de către mai multe echipe internaţionale de specialişti în turism.

Potenţialul regiunii este unul imens, atât datorită varietăţi tipurilor de turism pe o porţiune relativ restrânsă, cât şi datorită faptului că accesul în zonă este foarte uşor, iar apropierea de Bucureşti reprezintă un avantaj considerabil. De asemenea, agricultura este un motor important al creşterii economiei în Argeş datorită reliefului, climei şi hidrografiei ce permit o mare diversitate a culturilor. Astfel, nu doar cerealele şi culturile specifice zonei de câmpie sunt cultivate, ci şi viţa de vie sau pomii fructiferi în regiunile deluroase ale judeţului.

Indicatori economici şi sociali : 7450 Euro a fost valoarea PIB/capita în 2013; 135225 de salariaţi, cifră valabilă pentru 2013; 20013 de firme activează pe teritoriul judeţului.

Perspectivele continuării dezvoltării în Argeş sunt destul de optimiste, atât datorită programului guvernamental de dezvoltare a infrastructurii rutiere şi feroviare, cât şi datorită profiturilor ascendente realizate de marile companii. Viitoarea autostradă Piteşti-Sibiu va ajuta în mod direct la creşterea economică, dat fiind faptul că majoritatea exporturilor se realizează pe căi rutiere. Totodată, deşi proximitatea Bucureştiului a fost văzută ca un fapt mai mult negativ, din pricina polarizării excesive

a capitalei, economia din Argeş a reuşit să se diversifice şi să se orienteze exact pe domeniile oportune.

Proiecte majore de investiţii în Argeş: Supravegherea video în municipiul Piteşti, eficientizarea energetică a sistemului public de iluminat, amenajarea bazei de agrement zona Trivale, realizarea centrului multifuncţional la nivelul primăriei Piteşti sunt cele mai importante proiecte municipale pentru 2014. Pe plan judeţean, se vor reabilita o serie de drumuri secundare şi se va extinde reţeaua de canalizare şi alimentare cu apă într-o serie de comune şi sate. De asemenea, încă în faza de proiect, segmentele de autostradă Piteşti-Sibiu şi Piteşti-Craiova sunt planificate a se apropia de momentul inaugurării lucrărilor.

TOP